Aripi, flori de liliac

 

   

      Le țin ascunse sub hainele din dulapul învechit a cărui uși se răzbună pe timp și parca vor să cadă. E puțin prăfuit dar miroase a flori de liliac înăuntru, așa că sunt în siguranță.

     Cum se lasă seara și lumea se închide în vise și coșmaruri, îmi beau cafeaua cu lapte și 3 lingurițe de zahar să îndulcesc tăcerea și deschid dulapul. Le scutur puțin de praf, le aranjez și mă așez pe pervazul geamului. Stau acolo câteva minute până când gândurile, visele și speranțele se aduna în jurul meu și ne înălțam împreună.

    Norii mă păstrează în siguranță sub mantia lor, e liniște acolo sus, orașele sunt luminate în mii de nuanțe și îmbrăcate în zâmbete, lacrimi, tristeți, dezamăgiri și fericire. Le gust pe toate și le savurez ca un dependent care trage primul fum de iarbă dis de dimineața și amețește zâmbind.

    Nu e nici prea cald, nici prea frig. E atmosfera perfecta. Pot să zbor unde vreau eu, dar îmi place să mă las purtata de adierea vântului și mereu mă surprinde. Aseară m-a adus la geamul tău. Dormeai în brațele ei și păreai liniștită. M-am simțit bine, îmi place să te stiu în siguranță. Ți-am lăsat un vis și-un zâmbet în sertarul de la birou.

     La noapte o să zbor din nou. O alta destinație, o nouă iubire sau poate doar amintiri învăluite în flori de liliac.

             ~ Să-mi spui când ți se face dor!