marți, 28 februarie 2012




Si iata-ma din nou aici, se pare ca e un loc pe care l-am cam ocolit in ultimul timp. De ce? Poate pentru ca ma sperie ideea de a sublinia adevarul, de a-mi arata ceea ce simt, ceea ce gandesc... Iar mi-e dor, mereu imi este! As vrea doar sa te pot strange acum in brate, sa pot sa te privesc in ochi si sa-ti spun ce simt pentru tine, sa-ti spun ce am stiut din prima clipa in care te-am vazut. As putea sa ma pierd in ochii tai care parca au inghitit marea, de mii de ori, nu as mai avea nevoie sa gasesc calea inapoi. Cuvintele tale mereu imi alina sufletul si as vrea atat de mult ca tu sa sti asta, as vrea ca pentru macar o clipa in viata mea sa am curajul sa spun ceea ce simt cu adevarat.. asta e tot ce imi doresc. As vrea sa pot sa fiu din nou puternica si curajoasa asa cum am fost mereu cand l-am infruntat pe el. Dar, in ochii lui mereu citeam ura care imi oferea
adrenalina si curaj. In ochii tai nu pot citi decat bunatate si caldura. Ma inmoaie, nu ma fac mai tare deloc. Asa ca raman aici, la stadiul asta, un nivel de care nu pot sa trec si o iau mereu de la capat... Sper doar ca pana o sa reusesc sa trec la pasul urmator, sa nu se strice jocul.. s-ar pierde un zambet, ar cadea o lacrima, s-ar stinge un suflet!
Ma intorc din nou in realitatea dura, desi peste tot imi este dor, peste tot te vreau, peste tot te strig. Dar tu nu ma vezi si nu ma auzit, sau poate doar nu vrei.

luni, 13 februarie 2012

Trenul vietii






Imi plac trenurile si zgomotul lor. Calatorind, timpul se "rupe" in secvente. Ne traim viata altfel in viteza trenului care aluneca pe sine. Se succed copaci, dealuri, verdeata, case, cai... Gandurile zboara aiurea. Vorbim despre boli si salata de vinete, asteptam prima halta pentru a savura o tigare fugitiv,  dormim, ne pierdem in randurile cartilor, sau fredonam o piesa, fie ea de drumetie, fie una de suflet. Ne desprindem de realitate, banal si monotonie pentru cateva momente.  

duminică, 5 februarie 2012

Ultima..



Atmosfera banala. Semi intuneric, frig, pacla de fum, cafea, muzica in surdina, patru pereti, o umbra muta, un suflet, o inima, un singur trup, o singura minte. O lacrima, un suspin, dezamagire, sila, dorinta, vise spulberate.
Te zbati sa supravietuiesti in fata unei lumi nemiloase, intr-o jugla de oameni, cu legi tampite si nedreptati la tot locul. Cazi, te ridici, iti aduni puterile si o iei de la capat pana nu mai ramane urma de umanitate in tine, devi un robot, totul e banal, sec. Nu mai faci nimic pentru ca simti, faci pentru ca trebuie. Si cu ce rost? Libertate... Toti visam la asta, desi suntem constienti ca este doar un concept. Libertatea nu exista cu adevarat, libertate nu are o definitie exacta. Libertatea si-o creeaza fiecare individ in functie de nevoi si de mediul care il inconjoara.
Libertatea mea ... ei bine care libertate? Nu poti fi cu adevarat liber oricat de mult ai lupta pentru asta. Mereu depinzi de ceva sau cineva. Si te gandesti, atunci pentru ce te mai zbati? E un circuit bolnavicios in care te nasti si din care iesi poate "cand pune popa pamant pe tine",vorba aceea si poate nici atunci.
Vorbe, promisiuni, minciuni, ura, lovituri, durere.. trecand prin astea nu poti decat sa visezi la o libertate unde nu exista prejudecati ci doar fericire, zambete, dragoste, afectiune.. si totusi, ai nevoie de o secunda sa realizezi ca toate astea nu vor deveni realitate niciodata. Dar asta nu inseamna ca nu poti visa, ca nu poti spera...sau ca intr-o buna zi vei putea atinge macar o parte din ele.
Ultime gura de cafea, e atat de aromata incat mi-a inundat toate simturile, este asa cum trebuie sa fie...ultimul fum de tigare, tare si revigorant. Ultima gura de aer, ultimul gand, ultima sclipire, ultimul gest, ultima clipire, ultima dorinta. Inchid ochii pentru o secunda, e ultima...

joi, 2 februarie 2012

Pentru ca totu-i mai ciudat pe zi ce trece…



Cine sunt? Prin tot periplul vietii, intr-o lume in care este imperativ sa ai raspunsuri, cum am ajuns sa nu am raspuns la cea mai simpla, primitiva intrebare posibila? Si ma intreb..Daca stiu ca albul este alb si negrul este negru, eu sunt alb sau negru? O posibila imbinare a celor doua culori ar naste deja o alta pesoana, o alta personalitate. Ma seaca de putere aceasta simpla si banala intrebare...insa mereu in zadar.

Ok. Nu stiu cine sunt eu! Dar cine esti tu? E o amnezie sau pur si simplu in toti acesti ani nu am reusit sa acumulez destula informatie? " Te plac? Ma placi? Te iubesc? Ma mai chemi? " Sunt intrebari comune,ati spune voi..Dar pentru mine e mai mult de atat. Pentru mine poate e totul. M-am pierdut undeva intr-o nebuloasa, in intuneric, in irealitatea irealului ce vreau sa il transform, sa il schimb, sa-l fac real! M-am pierdut intr-o lume ce am construit-o pentru a se distruge, o lume ce va cadea. Mi-am construit cu propriile maini un univers ce ma distruge, ce ma rupe in bucati pentru ca mai apoi sa ma refaca, sa ma puna la loc bucata cu bucata, firicel cu firicel.

Ce e dragostea? E ceva la care aspir de mult si poate asta e unul din principalele motive pentru care nu ma "trazneste". Sau stai, deja aberez. Ma trazneste, insa Cupidon uite ca intr-o relatie sunt necesare cel putin 2 persoane. In subconstient fredonez piesa CIA-Unde.i ea? si-mi vine-n gand automat un vers "Ea e acolo unde ii e locul" ... sper ca dintre toate, macar ea sa fie aici, in inima mea! (:

Gata, e tarziu si e fum. si totu-i mai ciudat pe zi ce trece!