Înnebunesc la gândul că nu te voi mai putea iubi. Nu așa cum
am făcut-o până acum. Nu privindu-te în ochi și atingandu-ți mana. M-am hrănit
atât de mult din tine, din noi, din stariile pe care le creem împreună, din
puterea noastră absolută de avea ceva ce în momentul în care una din noi
dispărea, se pierdea în neantul risipitor.
Sunt lacomă și să
te am îmi place. Îmi place pentru că mă hrănești, mă inspiri, îmi dai viață.
Nimic nu e corect atunci când suntem împreună. Încalcăm o mie și una de reguli
și legi scrise sau nescrise, dar pentru noi nu sunt plauzibile.
Mă vrei la fel de
mult și tu, numai că negi cu dementă asta. Alegi să pari de fier când numai
litere îți curg prin vene. Asculta ploaia, îți bate-n geam și nu te lasă să
adormi. Sunt eu, îți picur existenta și spăl greșala care îți zvagneste-n suflet.
Ea nu te știe că și mine. Din esență ta eu am gustat.
Te vreau mai mult
ca ieri și mai puțin ca mâine, dar dacă vrei să joci un rol infect de negare,
pariez că pot să fiu mai buna de cât crezi. Păcat că irosim ceva măreț!
~ Să-mi spui când ți se face dor!