Drogul meu legal si putin letal

 

   Deschid ochii încet și parcă nu pot suporta toată lumina dintr-o dată. Îmi îndes fața din nou în perna și mă ridic ciufulită și nedumerită din pat. Deschid draperiile și geamul, iar mirosul de dimineața îmi inundă nările. Mihai, un bun prieten îmi bate agitat în ușa tinaind în mâini doua cafele fierbinți și amețitor de bine mirositoare. Îl invit înăuntru, mă așez pe marginea geamului, îmi aprind o țigară, iar din coaja de pâine sfărâm firimituri prietenilor mei porumbeii care nu se sfiesc să apară. Mă gândesc la tine și când deblochez telefonul, văd mesajul de 5 dimineața în care îmi spui că mă iubești și că iți lipsesc.

Apoi... pur și simplu îmi rămâi blocata în minte pentru țoață ziua. Orice gest, orice obiect, mă duce cu gândul la tine.

     Poate asta-mi e chemarea. Poate ești chiar tu cea care-mi reîntregește ființă și îmi sfărămă oasele cu supradoza de iubire. Poate tu ești drogul meu principal. Cel fară de care sângele nu mi-ar mai exploda în vene și nu i-aș mai prinde ritmul. Poate ești tu sunetul vocii mele, poate fară tine țoață magia mea ar pieri. Mă înspăimântă astfel de gânduri dar nu pot să le îndepărtez.  Nu pot să te îndepărtez pe tine. Te-ai lipit de inima și de sufletul meu. Mi-ai intrat sub piele, copil năzdravan.

      Poate tot ce mai rămâne de făcut este să sper că că aceasta poveste să înflorească tot ce este mai pur, mai bun și mai frumos din esență noastră. Totul se evapoa în jur și încet încet se pierde în universul infinit. Tot, mai puțin noi.

                                                                                   ~Să-mi spui când ți se face dor!