marți, 30 aprilie 2013

Marea moarta

   
                       

    M-am innecat in intunericul albastru si valurile rosii imi izbesc acum trupul de stancile albe, stapanele sufletelor inca nestinse. Azi soarele ploua cu fulgi grei si fierbinti, iar pamantul e palid si trist. Ceata deasa si verde face realul ireal, iar sus pe colina cea neagra, ruleaza un film de groaza cu oameni mult prea fericiti. Imi zambesti cu un rictus de hiena si mana transpirata imi ridica o suvita uda la suprafata.
     Te vad, te simt, te aud, insa nu pot sa schitez vre-un gest, trupul imi e paralizat. Inima inca mai pompeaza sange in venele totusi vinete dar ma afund in marea cea rosie odata cu timpul. Momentan sunt aici, maine poate imi vei gasi doar trupul, parasit de suflet, lasand in urma doar o dara de iubire.


                                                                              ~ Sa-mi spui cand ti se face dor!

duminică, 7 aprilie 2013

Si poate






A fost odata...

       Asa incepe orice basm, orice poveste ori povestire. Insa de data asta nu o sa citesti despre printese adormite sau feti frumosi pe cai albi. Aceasta poveste este diferita, aceasta poveste este scrisa din dragoste pentru arta vietii.
Este ciudat cum din nimic se poate creea ceva si cum din ceva poate ramane nimic. La fel de ciudat ca lumina diminetii care sfasaie usor sticla geamului si ma invaluie. La fel de ciudat ca ticaitul ceasului care nu se mai opreste. La fel de ciudat ca un cantec trist.
Cine suntem noi? Doi oameni de rand, doi muritori, doua suflete si poate doua inimi. De ce ne-am intalnit? Ca sa avem amintiri cu zambete, ca sa demonstram ca exista dragoste fara urma de regret sau ura. Si totusi stau aici inchisa intre peretii care simt ca ma strang si vor sa sparga linistea si ma intreb... Cine esti tu cu adevarat? De ce inca iti mai simt mainile plimbanduse pe spatele meu? De ce mai sunt capabila sa iti aud respiratia sacadata si calda in urechea mea dreapta? De ce degetele tale inca se mai plimba in palma mea cantand parca la un pian imaginar? De ce simt atat de mult ca vreau sa te fac al meu, sa te simt, sa te gust, sa te ating, sa te patrund, ca mai apoi sa ma trezesc din nou singura aici scriind despre tine, despre noi, despre seara asta, despre muzica, priviri, saruturi, atingeri, dorinta...
      Astazi o sa ne indragostim, maine... ei bine maine va fi o noua zi din viata unui artist insetat de nou si de cunoastere. Oamenii frumosi sunt rari, dar inca mai exista. Daca tu nu o sa ii gasesti, trebuie sa o faca ei. Ai nevoie de oameni frumosi ca arta ta sa infloreasca. Ai nevoie de oameni frumosi sa-ti faca ochii sa vorbeasca, sa-ti dezlege zambetul, sa-ti asculte cantecul, sa-ti citeasca cuvintele, sa aprecieze creatiile tale, sa-ti guste buzele, sa te iubeasca, sa te aiba, sa te patrunda si sa te viseze.
      Si poate,  azi a trecut si nu de mult a inceput maine...

~ Sa-mi spui cand ti se face dor!