Fetita cu parul de foc

       

         Vantul sufla cu putere, intunericul noptii inghitise tot in calea lui, se simtea linistea, linistea muta si apasatoare. O adiere usoara de vant ii zburli parul fetitei rebele si esarfa galbena ii zbura in negura noptii. Copacii cantau un cantec de leagan, pasarile ii acompaniau din neant, iar stelele, ... stelele luminau vag un pian asezat pe patul de frunze rosiatice cazute pe pamantul ud. 

         O silueta micuta, acoperita de un halat alb imaculat, isi face aparitia in luminisul magic. Celina, o fetita rebela, insetata de viata si de frumos. Purta pe bratele micute un cosulet impletit plin cu vise colorate. Aseaza meticulos cosuletul pe pian si se opreste in dreptul lui. Frunzele incep sa cada, ii acopera podoaba capilara rosie ca focul. Din cerul negru incep sa coboare fluturi pe o raza de soare. Intunericul este sfasaiat de razele luminoase ale soarelui, iar stelele coboara luand forma fluturilor. Se aseaza pe umarul fetitei. Cosuletul se ridica in aer, visele colorate incep sa se contureze, sa isi amplifice culoarea, sa prinda forma. 

Fetita sta neclintita langa pianul fermecat simtindu-se neputincioasa, incapabila sa schiteze macar un gest.
        Ochii albestrii ii stralucesc acum mai mult ca niciodata si inima ii bate cu putere. Instinctiv Celina se aseaza pe scaunul micut din fata pianului si apasa nesigura pe o clapa. Sunetul se propaga iar luminisul prinde viata din nou. Animalele paduricii se aduna in jurul pianului asteptand nerabdatoare sa auda din nou sunetul angelic. Fetita cu parul de foc zambeste, iar pe obrazul ei o lacrima se scurge. E fericita! Incepe sa cante din nou. E o armonie perfecta, o atmosfera de vis, e dorinta, dragoste si fericire.

     Ascunde-te! imi sopteste copila cu parul de foc...