luni, 21 ianuarie 2013

Ragnetul fiarei

        Din inima cerului un fulger rasare.
 Plezneste pamantul ca un bici pe spatele unui sclav. Intunericul nu mai e intuneric pentru o fractiune de secunda si noaptea se trezeste. O iau la fuga cu sete de viata speriata de crengile bietilor pomi. Nu trece mult si simt cum pamantu-mi vibreaza sub picioare si inima-mi ingheata. Un sunet puternic sparge linistea cutreierand paduri si vai de abis. A nins si-n noaptea asta intr-un an, dar astazi cerul parca se razbuna. Aud in munti ragnetul fiarei, luna se scurge pe marmura rece, iar eu... inghit in sec sperand ca inca mai pot sa mut munti.

                      - Auzi?! Tu stii ca mie nu mi-e frica? M-am prefacut sa vad ce-ti poate pielea. Acum o sa ma-adapostesc in pestera cea rece si... si am sa astept pana cand trece.


      O umbra-mi apare in fata si pasi apasati se-aud venind spre mine. Simt doar niste brate blanoase prinzandu-ma de mijloc. Tot nu mi-e frica!


                                                                                                     Ea ochii ii inchide. -

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu