marți, 19 februarie 2013

Stuck in the midle of nowere

   






     Timpul a nins asupra mea si anii s-au asternut ca zapada deasupra umerilor mei goi si obositi. Pleoapele imi sunt ude de la atata ploaie, iar buzele au crapat in bataile puternice ale vantului.
     Se aude un zgomot puternic si apoi linistea inghite tot in jurul ei. Masina timpului a functionat si ne-a inghitit momentul vesnic. Limbile ceasului nu se mai misca acum si niciodata nu mai vine noaptea. Cerul a inghetat asa, senin si insorit, ivindu-se ici colo darele intinse ale norilor. Suntem doar noi, pe campul inflorit in luna Mai.
     Mai frumosi ca ieri si mai increzatori ca maine. Fata mea alba se ghemuieste in palmele tale si ochii tai verzi imi canta si ma incanta. Buzele tale suave, zambesc mai luminat ca niciodata, iar parul tau blond, danseaza in bataia vantului.
     Timpul a inghetat, oamenii au disparut in neant, iar noi, noi am ramas blocati aici, intr-o lume numai a noastra.


                                                                       ~ Insa... Maine oare o sa mai stim sa ne iubim?

5 comentarii:

  1. "Maine oare o sa mai stim sa ne iubim?"=intodeauna vom gasi resursele necesare sa ne iubim.Daca nu stim sa iubim atunci pentru ce traim?
    ps.mi-a placut articolul trecut dar poate ca vom mai fi .

    RăspundețiȘtergere
  2. De-a pururi noi vom semăna cu Luna,/ Căci ochii noştri-i văd doar strălucirea/Pe care Soarele i-o împrumută.”

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Hello,numai scrieti nimic aici?

    RăspundețiȘtergere