joi, 9 august 2012

Da-mi mana ta !

 



   Tic tac, tic tac.. Trec prin timp cu viteza luminii si nu pot inca sa inteleg de ce trec degeaba. Secunde reci, minute albastre, ore vinetii si ani inbatraniti , obositi de continua mea fuga spre nicaieri. Am avut un tel, o inima, un suflet si o minte. Nu am stiut sa le leg drumul, sa aiba o continuitate, o cale de intrebare si raspuns. S-au sapat gropi, santuri si s-au format cratere. Acolo s-au inecat toate. Acolo s-a oprit timpul meu si acolo a ramas ecoul si umbra. Acolo am ramas eu.


   M-am impodmolit in noroiul de tristete, in transparenta bruta a vietii nefaste. Dar.. asa e ea, viata, sinusoida. Ma chemi? Apar. Ma alungi, dispar. Era simplu, pana intr-o zi cand am m-am inecat.


   Stii? Imi vreau poteca inapoi. Asa cum era ea.. cu poduri nesigure ca mine. Dar de data asta sunt stabila, reusesc sa imi simt pulsul si sa imi aud suspinul, deci.. traiesc. Am cazut intr-o stare de transa, dar desi treptele sunt schitate in imaginatia mea, inca mai caut in mine vointa de a le transforma in realitatea ireala, in realitatea mea. Insa.. mai astept totusi acea mana catifelata, cu degetele lungi si pielea fina.. cicatrizata de greutatile vietii. Atunci cand va fi intinsa spre mine, imi voi gasi curajul sa pasesc pe treptele schitate, simtind privirea si caldura sufletului care ma tine in viata.


   Sunt dependenta de suflete, asa cum o floare e dependenta de razele soarelui pentru a se putea deschide si a ajunge la forma ei de gratie.. Perfuzia picura incet licuarea vietii si inca simt cum imi arde in vene. Am nevoie de mana catifelata, cu degetele lungi si pielea fina, inainte ca perfuzia sa picure ultimul strop din licuare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu