luni, 13 august 2012

Ora 4



   Tic, tac, tic, tac. Bate din nou, din ce in ce mai tare ca pulberea ce mai ramane din glontul de pe teava ruginita. Si iar ma trec o mie de ganduri, intr-o mie de secunde ce nu le pot opri. Poate e doar o faza, poate doar mi se pare. De ce nu-mi iesi din gand? De ce te simt plecand? De ce nu stai aici, marea sa o ridici? Maine e o noua zi , pardon, azi, e de mult trecut de miezul noptii. E ora hienelor. 4:00. E ora mea, acum e ora noastra. Aprind un chibrit si vad o felina. De ce ragi in loc sa taci? Acum zambesti si te zbati nervotic. E un zambet fals si unul plin de mahnire. Nu mai miroase a iarna, e plin de Flori de tabla. Intri sau iesi? Ramai sau stai? Imi canti un cantec vesel pe care l-ai fredonat de saptamani intregi.
   Am doua mii de motive imi plus sa-mi scot inima si sa ma intorc in mormant. Mi-e frig sau ti-e cald? De ce tipi in linistea surda? Da-mi somnul inapoi femeie uda! Acum, aici, doar tu si eu. Nu ai scapare, roagate la Dumnezeu. Te mai gandesti pentru o clipa si arunci cu vaza dupa stele. Asteapta-ma! De ce n-ai spus ca vrei mai tare? Te ajutam si eu putin, acum pot doar sa privesc cum te zbati. Ti-e frig? Mi-e cald, deschide geamul. Arunca o piatra-n apa ingetata! Miroase a tine iar si parca-i bine, dar am sa aprin tigarea sa te sting. Sa-mi iesi din vene si din sange, sa te ineci in negura din stele. Atat am vrut sa-ti spun acum, cu toate ca mi-e greu si limpede.
   Dragostea mea e o prapastie adanca, fara final si plina cu teama de maine. Voi ramane sa te privesc cum cazi, iar daca sangerezi prea tare, am sa intind o mana sa te-adun apoi am sa ma-ntorc la ai mei strabuni. Mi-au ofilit pe-al meu mormant bujorii albi, acum ei plang si se destrama, asa cum ma voi descompune eu in ceasul de la ora 4!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu