Apocalips

Singurătate… Iarnă, viscol si ger ; camera îngheţată si plină de fumul ţigărilor proaste şi singurătatea sufletului meu. Beznă şi frig, fâlfâit de aripi ; aripi de înger sau aripi ale duhurilor negre ale întunericului rece. Iarnă, atât de multa iarnă ; zăpadă peste tot.
            Cioran, Schopenhauer, Nietzshe… noapte, fum, filozofie si … ţipatul de tren. Mă pierd si mi-e teamă ; teamă de viitor, teamă de necunoscut si … minutele care se scurg nebuneşte. Oare ce va fi mâine ? Dar va mai fi oare mâine ? Rătăcesc in infinitatea gândurilor sumbre, atât de sumbre ca sa-mi întunece si mai mult existenţa zbuciumată. Întuneric, vaiere ca de pe altă lume si ţipătul de tren. Ah, ţipătul de tren… am să cad !
            O voce îmi repetă la nesfârşit acelaşi melodie tristă şi acelaşi refren…
Mă înfioară si mă înspăimântă in acelaşi timp ; ce a fost, ce este, ce va fi ? Mă pierd din nou, cad… Totul devine confuz ; noapte frig si întuneric. Aceeaşi arie sinistră , acelaşi refren. Visez. Ah , ţipătul de tren ! Va mai fi oare mâine ? Întuneric si umbre; delir.
            Viscol, noapte si ger. Copacii au fost tăiaţi, nu se mai văd decât cioatele însângerate si sufletul meu stingher. Sânge …Zăpadă si sângele care se scurge din rănile copacilor tăiaţi. Frig si izolare. Obsesia singurătăţii urmate de accese isterice si claustrofobie.
            Noapte, sânge si infern… Ah, ţipatul de tren !