luni, 2 ianuarie 2012

Cunoastere de sine

 


Sunt izolata aici, intre 4 pereti albi. Nu e nici urma de suflet, nici zgomot sau umbra. Sunt eu!Dar totusi, nu sunt singura, suntem 2.Acum am ocazia sa ma cunosc mai bine. Simt cum pierd o parte din mine, si ma oglindesc in gol. Incerc sa ma prefac...ca nu ma cunosc si incep sa ma analizez. Ce vad? O privire goala, pierduta, care nu spune nimic si totusi exprima atat de multe. Mmm,cu siguranta este acel gen de individ care daca iti deschide poarta spre lumea lui pentru 2 secunde, devine automat, in fata ta, o carte deschisa, unde
poti observa la detaliu fiecare gand, traire, emotie sau sentiment. Trebuie doar sa ii castigi increderea, ceea ce...sincera sa fiu, nu pare prea greu, e destul de inocenta, inca tanara, usor de pacalit. Ajungand la poarta deschisa, patrund intr-o noua lume. Una in care simt ca am mai fost, imi pare familiara si totusi sunt uimita. E intueric aici si e rece. Mi-e greu sa disting ceva. Mi-e teama, o lacrima imi cade. La impactul substantei lacrimogene cu pamantul, BUM, se face lumina.
   Ma aflu pe un pod care desparte doua taramuri. Unul magic, parca rupt din poveste si unul intunecat si inspaimantator. Numai privind ma trec fiori. Bun, asta inseamna ca trebuie sa fac o alegere. Dar oare este un tur al sufletului ei fara ghid, sau o sa raman blocata aici? Da! Cu siguranta alegerea mea trebuie sa fie bine gandita. Dar sunt imuna, nu simt pericol, incantare, teama sau fericire. Ceea ce nu ma ajuta deloc in luarea unei decizii inteligente. Stiu! Trebuie sa aleg cu inima. Instant in fata ochilor mi se proiecteaza imaginea ei,
acei ochi verzi, goi care nu spun nimic si care totusi ascund multe. Acea expresie imuna, care da impresia de nepasare si dezinteres si in care totusi simti curiozitate, simti cum iti cerseste afectiunea. Trebuie sa aflu ce o framanta, trebuie sa stiu ce a facut ca acesti ochi sa-si piarda lumina. Si aleg. Aleg taramul intunecat. Acum mi-e teama, insa imaginea ei proiectata pe retina imi da putere.
   Imi aprind o tigare si fredonand un cantec sec, inaintez pas cu pas. Sunt constienta ca aceasta alegere are sa ma coste scump, insa nu pot, nu pot sa renunt la o asemenea ocazie. Realizez ca doar asa ma pot salva, doar asa pot descoperi o rezolvare a tuturor problemelor. Inchid ochii, ma opresc, stau relaxata. Simt amintirea cum ma bate pe umarul drept. Nu pot, nu pot sa ma grabesc, sa arunc tot ce iubeam odata?
Fac un pas in spate, trag aer in piept si ma adincesc in neant! E ca un cinematograf. Se reda in premiera filmul vietii ei. Incep sa-i retraiesc amintirile, viata. Simt, acum simt si eu cum doare, cum o doare pe ea. Cum ii sfasaie sufletul in mii de bucatele. Dar ma zbat, incerc sa scap, sa merg mai departe. Lucru pe care ea a incetat sa il mai faca. A incetat sa mai lupte. S-a dat batuta, a lasat raul sa castige, atunci cand inima ei putea sa invinga. Acum nu o mai are. E goala. Nu exista ritm, nu exista muzica, nu exista soapte. Nu mai e
nimic. Doar o liniste apasatoare. Trebuie! Trebuie sa ma sacrific pentru a salva tot ceea ce ea a pierdut. Trebuie sa ii mai dau o sansa. Ii redau bataile inimii mele. Acum exista muzica si ritm. Acum prinde viata si eu ma sting. Sunt multumita,stiu ca acum privirea ei  si-a recapatat sclipirea, buzele au invatat cum sa zambeasca si inima cum sa iubeasca.
                                                                      De acum tine numai de tine fetitio. Sa ai grija de inima mea!

3 comentarii:

  1. ... si iar ... pentru ca nu am cuvinte, dar na..si tacerea e un raspuns. Scrii minunat! atat :D.

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. Cred ca am cam uitat sa dau mereu pe "reply" .asta e :-s.
      Ce sa spun, iar banalul "cu placere" ? :-?..A fost din <3 spus ai asta conteaza, pentru :-??, clipa in care stii sa apreciezi.

      Ștergere