vineri, 6 ianuarie 2012

Paradoxal



Ploua si totusi mai sunt urme de zapada. E devreme si totusi lumina dispare. Sunt franta si totusi mai rezist. Mi-e frig dar as suporta si mai rece. Sunt calma, dar mintea mea se zbate si e nervoasa. E un paradox! Si ma gandesc si visez cu ochii deschisi. Sa nu-mi spulberi visele, sunt tot ce am eu mai de pret. Acolo te pot iubi, si tot odata ura! E un Paradox! Mi-e teama, mi-e teama ca o sa ma indragostesc din nou, ca o sa iubesc cu toata fiinta mea si o sa sufar iar. Dar sti? In acelasi timp tanjesc dupa asta. E un paradox! Mi-e dor, mi-e dor sa iubesc asa cum faceam odata. Acum inima mea e prea franta, prea obosita si satula. Nu mai vrea sa lupte, nu mai poate sa duca inca un razboi. E ranita si insangerata dar cu toate astea tanjeste dupa iubire. E un paradox! Poate intr-o zi, voi fi fericita. Poate esti tu ce-a de care m-as putea indragosti. E un paradox! Ti-e teama? Nu-ti fie, lasa timpul sa decida, inima sa simta, ochii sa vada!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu